Peruca Brulee din păr sintetic premium
Brulee este o perucă medicală din păr sintetic premium, potrivită pentru femeile care se confruntă cu pierderea părului în timpul tratamentelor oncologice sau din cauza alopeciei. Aspectul natural și coafura gata de purtat te ajută să te simți în largul tău în activitățile de zi cu zi.
Fibra sintetică premium imită aspectul părului uman, iar zona vârtejului este lucrată manual, fir cu fir, pentru a reproduce cât mai natural felul în care părul crește și se așază. Peruca este precoafată și își păstrează forma după spălare, fără să necesite coafare, fiind ușor de întreținut.
Se spală manual în apă rece sau ușor călduță, cu șampon și balsam speciale pentru păr sintetic, apoi se lasă să se usuce natural. Descurcarea se face delicat, cu degetele sau cu un pieptene cu dinți rari, fără a trage de fire. Fibra nu este rezistentă termic, astfel că nu se folosesc uscătorul de păr, placa sau ondulatorul. Instrucțiunile complete de întreținere sunt oferite la achiziție.